Era o toamna pe sfarsite, in 2009. Intr-o vineri dimineata, m-am trezit deoarece imi era foarte cald, cand a pus mama mana pe mine mi-a spus: ” Copile, tu arzi!”. Imediat mi-a pus termometrul si a vazut ca aveam o temperatura de aproape 40o. Imediat am mers la spital unde am si ramas.
Timpul trecea greu... Asa ca ziua urmatoare am sunat-o pe mama si i-am cerut sa-mi aduca niste foi, o radiera si un creion; imi erau de ajuns cat sa-mi ocup timpul.
Stand in pat nu prea aveam ce sa desenez , langa mine doua paturi goale, in fata o chiuveta, patru pereti goi si doua geamuri. Am inceput sa ma plimb pe holuri si ma uitam in stanga si in dreapta. Pana la urma, dezamagit, m-am intors in camera, deoarece nu gasisem nici o sursa de inspiratie.
Dar m-am apropiat de fereastra si am descoperit ca aveam o panorama neasteptat de frumoasa...
Si iata, cum ai reusit, prin aceasta mult asteptata postare, sa stergi din mintea mea de mama, impresia neplacuta si amintirea dureroasa a zilelor cand ma temeam pentru sanatatea voastra... Pentru asta, dar si pentru revenire, iti multumesc, pui de artist!
RăspundețiȘtergereM-ai surprins placut cu titlul postarii! Evoluezi in gandire si asta imi da incredere ca fiecare pas prin care te descoperi te va ajuta sa-ti manifesti originalitatea creativa. La munca! :)
RăspundețiȘtergere